- Securitatea și sănătatea în muncă combină disciplinele tehnice, sanitare și organizaționale pentru a proteja bunăstarea fizică, mentală și socială a lucrătorilor.
- Legea 31/1995 și Directiva-cadru europeană impun integrarea prevenției în managementul afacerii printr-un plan, evaluarea riscurilor și planificare preventivă.
- Participarea, instruirea și monitorizarea sănătății sunt esențiale pentru reducerea accidentelor, a bolilor profesionale și a costurilor economice directe și indirecte.
- Noile riscuri tehnologice și psihosociale necesită sisteme dinamice de management și o cultură preventivă solidă, împărtășită în întreaga organizație.
Sănătatea și securitatea în muncă nu este doar o obligație legală: este o modalitate de a avea grijă de oameni și de a proteja sustenabilitatea oricărei organizații. În spatele fiecărui protocol, fiecărui echipament de protecție și fiecărui audit se află ceva foarte simplu: împiedicarea unui lucrător să își părăsească locul de muncă din cauza unei accidentări, a unei boli sau cu bunăstarea sa compromisă.
În plus, un mediu de muncă sigur și sănătos a fost stabilit ca un drept fundamental recunoscut la nivel internațional . Organizația Internațională a Muncii (OIM) îl consideră un principiu fundamental pe care toate statele trebuie să îl respecte și să îl promoveze. Chiar și așa, accidentele de muncă și bolile profesionale rămân frecvente și au consecințe foarte grave pentru indivizi, întreprinderi, economie și coeziune socială.
Ce se înțelege prin securitate și sănătate la locul de muncă
Când vorbim despre securitate și sănătate în muncă, ne referim la un domeniu interdisciplinar care integrează prevenția, medicina muncii, ergonomia, factorii psihosociali și igiena industrială , cu scopul de a preveni vătămarea lucrătorilor și de a îmbunătăți bunăstarea acestora. Nu este vorba doar de prevenirea accidentelor, ci de asigurarea unor condiții de muncă care promovează sănătatea fizică, mentală și socială.
Această zonă include practic toate sectoarele productive: construcții, agricultură, industrie, minerit, pescuit, servicii, asistență medicală, administrație publică , precum și activități desfășurate de întreprinderi subcontractate și lucrători independenți. Sunt luate în considerare chiar și naveta la și de la locul de muncă, unde se produc binecunoscutele accidente „in itinere”.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, medicina ocupațională își propune să atingă cel mai înalt nivel posibil de bunăstare pentru lucrători în raport cu riscurile legate de locul de muncă, mediul de muncă și impactul acestuia asupra restului vieții lor. Aceasta include măsuri preventive, diagnosticare precoce, tratament, adaptare la locul de muncă și reabilitare atunci când o boală legată de muncă a apărut deja.
Realitatea actuală a pieței muncii (globalizare, subcontractare, muncă temporară, muncă cu jumătate de normă, angajare 4.0 , telemuncă…) înseamnă că managementul securității și sănătății în muncă trebuie să fie dinamic, să anticipeze schimbările și să detecteze noi riscuri fizice, chimice, biologice sau psihosociale care anterior abia existau sau treceau neobservate.
Cadrul juridic și drepturile fundamentale de protecție
În Spania, legislația cheie este Legea 31/1995 privind prevenirea riscurilor profesionale (LPRL) , care dezvoltă dreptul lucrătorilor la o protecție eficientă în materie de securitate și sănătate. Această lege transpune în legislația spaniolă Directiva-cadru a Uniunii Europene 89/391/CEE, care stabilește standarde minime de protecție pe care statele membre le pot îmbunătăți.
Legea privind prevenirea riscurilor profesionale (LPRL) stabilește că angajatorii au obligația de a proteja lucrătorii de riscurile profesionale prin integrarea prevenirii în sistemul general de management al companiei. Acest lucru se realizează printr-un plan de prevenire, o evaluare a riscurilor și un plan de activități preventive, însoțite de resursele umane și materiale necesare.
În acest cadru, lucrătorii au o serie de drepturi specifice foarte relevante : să primească informații despre riscurile care le afectează locul de muncă, o pregătire teoretică și practică suficientă, monitorizarea periodică a stării lor de sănătate în funcție de riscuri, participarea și consultarea în probleme preventive și puterea de a întrerupe activitatea și de a părăsi locul de muncă dacă există un risc grav și iminent pentru viața sau sănătatea lor.
În același timp, lucrătorii își asumă și obligații esențiale : să utilizeze corect mașinile, uneltele, substanțele periculoase și echipamentele de lucru; să utilizeze corect echipamentul de protecție pus la dispoziție de companie; să nu scoată din funcțiune sau să nu modifice dispozitivele de siguranță; să raporteze orice situație care poate implica un risc; și să colaboreze pentru a asigura respectarea prevederilor stabilite de autoritatea muncii și de companie.
Legislația comunitară și națională acoperă, de asemenea, coordonarea activităților comerciale atunci când mai multe companii sunt prezente în același loc de muncă, reglementarea serviciilor de prevenire, supravegherea specifică a sănătății, protecția grupurilor deosebit de vulnerabile și responsabilitatea administrațiilor publice în calitate de angajatori.
Concepte cheie în domeniul securității și sănătății în muncă
Pentru a te deplasa cu ușurință în acest domeniu este esențial să stăpânești o serie de concepte de bază care apar constant în reglementări și în practica zilnică.
Munca este înțeleasă ca efortul fizic sau mental pe care oamenii îl depun pentru a produce bunuri sau a presta servicii, în timp ce sănătatea este o stare completă de bunăstare fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii. Din această interacțiune apare medicina ocupațională , care se concentrează pe promovarea și protejarea sănătății în mediul de muncă, prevenind orice ar putea dăuna acesteia și consolidând factorii care o îmbunătățesc.
Un pericol este orice sursă, situație sau act care poate provoca daune (vătămare, boală, daune materiale sau impact asupra mediului). Riscul este combinația dintre probabilitatea producerii daunei respective și gravitatea consecințelor. Evaluarea riscurilor este procesul sistematic prin care se identifică pericolele, se estimează magnitudinea riscurilor inevitabile și se stabilește dacă și ce tip de măsuri preventive ar trebui luate.
Prevenirea riscurilor profesionale cuprinde toate activitățile și măsurile, în fiecare etapă a operațiunilor unei companii, care vizează prevenirea sau reducerea riscurilor legate de muncă. Principiul aplicat aici este că idealul este eliminarea riscului la sursă și, atunci când acest lucru nu este posibil, minimizarea acestuia pe cât posibil prin măsuri tehnice, organizatorice și de protecție.
Leziunile de muncă sunt definite ca boli, patologii sau leziuni suferite ca urmare a sau în legătură cu activitatea profesională. Un accident de muncă este orice vătămare corporală suferită de un lucrător în legătură cu sau ca urmare a angajării, inclusiv accidentele de navetă (accidente produse în timpul deplasării la sau de la locul de muncă). O boală profesională este o boală contractată ca urmare a unei activități care implică activități și agenți enumerați în lista oficială a bolilor profesionale.
Se utilizează și alte concepte, cum ar fi riscul grav și iminent (atunci când este rezonabil de probabil ca în viitorul imediat să se producă daune grave), procese „potențial periculoase” dacă nu există măsuri preventive, echipamente de lucru (mașină, aparat, instrument sau instalație), echipamente individuale de protecție (EIP) și dispozitive de protecție colectivă , care să protejeze simultan mai mulți lucrători (balustrade, plase, schele, pasarele etc.).
Principii preventive și managementul prevenției în cadrul companiei
Articolul 15 din Legea spaniolă privind prevenirea riscurilor profesionale (LPRL) stabilește o serie de principii pentru acțiunile preventive care ar trebui să ghideze toate deciziile de afaceri. Nu este vorba doar de respectarea reglementărilor, ci de internalizarea acestor principii ca parte a culturii organizaționale.
Printre aceste principii, se remarcă următoarele: evitarea riscurilor ori de câte ori este posibil ; evaluarea celor care nu pot fi evitate; combaterea lor la sursă; adaptarea muncii la persoană (proiectarea postului, alegerea echipamentelor, metodele de lucru și de producție); luarea în considerare a evoluției tehnologiei; înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce implică puțin sau deloc pericol; planificarea prevenirii prin integrarea tehnologiei, organizării, condițiilor de muncă și factorilor sociali; acordarea priorității protecției colective față de protecția individuală; și furnizarea instrucțiunilor necesare lucrătorilor.
Prevenirea trebuie integrată în sistemul general de management al companiei , adică afectează toate nivelurile ierarhice și toate activitățile. Instrumentul fundamental este planul de prevenire a riscurilor ocupaționale , care definește structura organizatorică, responsabilitățile, funcțiile, procedurile, procesele și resursele necesare pentru activitățile preventive.
Pietrele de temelie pentru implementarea acestui plan sunt evaluarea riscurilor ocupaționale și planificarea activităților preventive . Pe baza identificării și evaluării riscurilor, planul stabilește ce măsuri trebuie luate, cine le va implementa, în ce termene și cu ce resurse, precum și sistemul de monitorizare pentru a verifica eficacitatea acestora și a actualiza evaluarea atunci când sunt introduse modificări relevante.
În funcție de mărimea companiei, de numărul de persoane expuse și de gravitatea riscurilor, angajatorul poate organiza resursele preventive în diferite moduri: asumarea personală a responsabilității pentru activitățile preventive (în companiile mici cu riscuri limitate), desemnarea unor angajați care să se ocupe de prevenire sau utilizarea unui serviciu de prevenire intern sau extern . Regulamentul privind serviciile de prevenire detaliază modalitățile și activitățile deosebit de periculoase enumerate în anexa I.
În sectorul sănătății, inițiativele de sănătate ocupațională sunt coordonate cu Comunitățile Autonome, societățile științifice, organizațiile de afaceri și sindicatele prin intermediul Comisiei Naționale pentru Securitate și Sănătate în Muncă . Sunt dezvoltate sisteme integrate de informații de sănătate publică, împreună cu indicatori pentru măsurarea impactului politicilor de muncă, programe generale și specifice de supraveghere a sănătății (inclusiv sănătatea post-ocupațională), protocoale de sănătate, supravegherea activităților de asistență medicală ale serviciilor de prevenire și coordonare în caz de pandemii sau alte crize de sănătate și inițiative de promovare a obiceiurilor sănătoase la locul de muncă.
Discipline preventive și pilonii securității și sănătății
Securitatea și sănătatea în muncă se bazează pe patru piloni tehnici fundamentali care acționează în mod coordonat: securitatea la locul de muncă, igiena industrială, ergonomia și psihosociologia aplicată și supravegherea sănătății.
Securitatea la locul de muncă se concentrează pe eliminarea sau reducerea riscului de accidente prin tehnici și proceduri care abordează condițiile periculoase (utilaje, instalații, unelte, medii fizice) și acțiunile nesigure. Acestea includ, de exemplu, protecții pentru mașini, semnalizare, curățenie, proceduri de lucru în siguranță și sisteme de blocare/etichetare.
Igiena industrială se ocupă de recunoașterea, evaluarea și controlul agenților de mediu (chimici, fizici și biologici) și a factorilor de stres de la locul de muncă care pot cauza boli sau disconfort. Aceasta include expunerea la zgomot, vibrații, temperaturi extreme, substanțe toxice, praf, fum, vapori, gaze și radiații, printre altele, evaluarea concentrației sau intensității acestora și aplicarea măsurilor tehnice pentru reducerea expunerii.
Ergonomia și factorii psihosociali studiază interacțiunea dintre individ, muncă, mediu și organizație. Dintr-o perspectivă ergonomică, sunt analizate posturile, mișcările repetitive, manipularea sarcinilor, proiectarea postului de lucru, pauzele și ritmurile de lucru. Dintr-o perspectivă psihosocială, sunt evaluate aspecte precum volumul de muncă mental, autonomia, sprijinul social, stabilitatea locului de muncă, munca în ture, munca de noapte, echilibrul dintre viața profesională și cea personală, climatul de lucru și riscuri precum stresul, hărțuirea și violența.
Supravegherea sănătății ocupaționale este instrumentul utilizat de medicina muncii pentru a detecta impactul timpuriu al condițiilor de muncă asupra sănătății. Spre deosebire de alte discipline, aceasta intervine de obicei după ce un efect s-a produs deja în organism, prin examene medicale specifice, campanii de screening, urmărire post-angajare sau studii ale grupurilor expuse. Această supraveghere este integrată în sistemele de sănătate publică și contribuie la îmbunătățirea protocoalelor și a prevenției.
Acte periculoase, condiții periculoase și o cultură a prevenției
În analiza incidentelor și accidentelor, se face o distincție între acțiunile nesigure și condițiile periculoase . Primele se referă la comportamentul lucrătorilor care se abate de la procedurile de siguranță; cele din urmă se referă la starea instalațiilor, echipamentelor și mediilor.
O acțiune nesigură are loc atunci când un lucrător omite sau efectuează o acțiune care crește inutil riscul: nepurtarea căștii pe un șantier, utilizarea uneltelor nepotrivite, dezactivarea unui dispozitiv de protecție, ignorarea unei proceduri de blocare/etichetare sau intrarea într-un spațiu închis fără autorizație. Aceste comportamente încalcă standardele sau practicile de siguranță și pot pune în pericol atât persoana care le efectuează, cât și colegii acesteia.
Printre condițiile periculoase se numără , de exemplu, utilaje prost întreținute, semnalizare inadecvată sau inexistentă, podele alunecoase fără avertisment, echipament individual de protecție defect, parapete de protecție lipsă la înălțime, instalații electrice defecte sau sisteme de ventilație insuficiente. Aceste situații, în sine, pot duce la accidente sau boli profesionale.
În sectoare precum construcțiile , fiecare proiect prezintă o combinație de riscuri de bază (căderi de la înălțime, impacturi, prindere, contacte electrice) și altele care variază considerabil în funcție de faza de execuție, de companiile implicate, de mediu și de tehnicile utilizate. Prin urmare, este esențial ca personalul calificat să elaboreze un plan specific de sănătate și securitate pentru fiecare proiect, identificând riscurile, propunând măsuri și monitorizând implementarea acestora.
Cheia reducerii acțiunilor nesigure și a condițiilor periculoase este stabilirea unei culturi autentice a prevenției , în care siguranța este văzută ca o valoare comună, nu ca o formalitate birocratică. Informarea, instruirea continuă și participarea angajaților fac toată diferența atunci când vine vorba de identificarea erorilor, corectarea practicilor greșite și propunerea de îmbunătățiri realiste ale procedurilor, organizării muncii și selecției echipamentelor sau EIP.
Măsuri preventive, de protecție și de atenuare
Odată ce riscurile au fost identificate, companiile trebuie să decidă ce măsuri de control să adopte. Acestea urmează de obicei o ierarhie: mai întâi măsuri preventive, apoi măsuri de protecție și, în final, măsuri de atenuare pentru a limita consecințele în cazul în care ceva nu merge bine.
Măsurile tehnice sau inginerești preventive acționează direct asupra sursei riscului pentru a-l elimina, reduce sau înlocui: schimbarea unui produs chimic cu unul mai puțin toxic, automatizarea unei sarcini periculoase, instalarea de dispozitive de protecție, îmbunătățirea designului ergonomic al unui post de lucru sau implementarea de sisteme de ventilație și extracție localizată.
Măsurile preventive organizaționale sau administrative urmăresc modificarea comportamentelor și a obiceiurilor de muncă și consolidarea unei culturi a securității: stabilirea de proceduri și permise de muncă, rotația locurilor de muncă pentru a reduce expunerile prelungite, reglementarea timpilor de odihnă, adaptarea turelor, limitarea accesului la zone periculoase sau consolidarea instruirii specifice pentru sarcini critice.
Printre măsurile de control, găsim și măsuri de protecție colectivă , care au prioritate față de cele individuale: balustrade, plase de protecție împotriva căderii, cabine de izolare, protecții fixe, împrejmuiri perimetrale, sisteme de extracție, semnalizare vizuală și acustică și reglementări privind timpul de expunere. Atunci când acestea nu sunt fezabile sau suficiente, se utilizează echipament individual de protecție (căști, mănuși, ochelari de protecție, viziere, hamuri, măști filtrante, încălțăminte de siguranță etc.).
În cele din urmă, măsurile de atenuare vizează reducerea gravității pagubelor în cazul în care riscul se materializează. Acestea includ planuri de urgență și evacuare , sisteme de alertare (alarme, lumini intermitente), instruire în prim ajutor, exerciții regulate, semnalizare pentru rutele de evacuare, planificare pentru incendii, explozii, scurgeri sau defecțiuni electrice și coordonare cu serviciile de urgență externe.
Eficacitatea acestor măsuri depinde de bazarea lor pe evaluări actualizate ale riscurilor , monitorizare regulată și participarea întregului personal, în special a celor care lucrează în prima linie și sunt familiarizați cu dificultățile reale ale procedurilor stabilite.
Protecția anumitor grupuri, a lucrătorilor independenți și a IMM-urilor
Nu toți lucrătorii se confruntă cu riscuri în același mod. Există grupuri deosebit de vulnerabile pentru care legea impune măsuri suplimentare de protecție și o evaluare a riscurilor adaptată circumstanțelor lor specifice.
Aceste grupuri includ lucrătoarele însărcinate sau care au născut recent , lucrătoarele cu dizabilități fizice, mentale sau senzoriale, persoanele cu o sensibilitate deosebită la anumite riscuri și persoanele sub 18 ani, al căror nivel mai scăzut de experiență și dezvoltare le poate crește vulnerabilitatea. Compania trebuie să evalueze posturile pe care le ocupă sau le-ar putea ocupa, să evalueze caracterul adecvat al sarcinilor și, dacă este necesar, să adapteze atribuțiile, programul sau condițiile sau chiar să le modifice postul.
LPRL (Legea privind prevenirea riscurilor profesionale) detaliază aceste obligații în mai multe articole, stabilind că angajatorii trebuie să garanteze securitatea și sănătatea acestor grupuri, ținând cont de caracteristicile lor specifice în organizarea muncii. Aceasta include, de exemplu, protejarea femeilor însărcinate de expunerea la agenți chimici sau biologici periculoși, efort fizic excesiv sau ture de noapte atunci când acest lucru este justificat.
Pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și pentru persoanele care desfășoară activități independente , gestionarea sănătății și securității în muncă este adesea complexă din cauza lipsei de resurse tehnice sau de timp. Pentru a facilita conformitatea, sunt disponibile servicii publice gratuite, cum ar fi Prevencion10.es. Aceste servicii, destinate companiilor cu până la 25 de angajați care sunt deja persoane care desfășoară activități independente, oferă instrumente pentru simplificarea evaluării riscurilor, generarea documentației esențiale, îmbunătățirea coordonării activităților comerciale și furnizarea de informații clare despre riscuri.
De asemenea, au fost adoptate prevederi specifice pentru gestionarea riscurilor profesionale la domiciliul privat , unde relația de muncă are propriile caracteristici unice. Aceste servicii ajută la identificarea riscurilor domestice, la alegerea măsurilor preventive și la furnizarea lucrătorilor casnici a informațiilor de care au nevoie pentru a-și îndeplini atribuțiile în condiții de siguranță și sănătate.
Participarea, formarea și conștientizarea lucrătorilor
Indiferent câte reglementări și planuri există, fără o participare reală a angajaților, prevenția rămâne doar literă moartă. Legea nu numai că recunoaște dreptul lucrătorilor de a fi consultați în probleme de sănătate și securitate, dar promovează și implicarea lor activă în proiectarea și monitorizarea măsurilor preventive.
Informarea și instruirea sunt instrumente esențiale. Lucrătorii trebuie să înțeleagă clar riscurile asociate cu locul lor de muncă, măsurile de protecție disponibile, procedurile de urgență și simptomele care pot indica apariția unei boli profesionale. Cursurile, atelierele și sesiunile de conștientizare ajută la dezvoltarea unei abordări proactive, la identificarea situațiilor periculoase și la raportarea problemelor înainte ca acestea să se transforme în accidente grave.
Comunicarea eficientă între management, conducerea intermediară, reprezentanții responsabililor cu securitatea și restul personalului promovează un mediu de lucru pozitiv și preventiv . Atunci când persoanele direct expuse riscurilor sunt ascultate, condițiile de muncă inadecvate sunt mai bine identificate, procedurile sunt adaptate la rutina zilnică reală și se reduc probleme precum munca monotonă, volumul excesiv de muncă și ritmurile de lucru nesustenabile - care, în cele din urmă, au impact asupra sănătății.
În medii complexe, cum ar fi spitalele mari, prevenția necesită coordonarea între mai multe servicii și unități . De exemplu, în unitățile sanitare, riscurile ocupaționale specifice (biologice, chimice, ergonomice, psihosociale) sunt identificate, evaluate și controlate; se promovează bunăstarea fizică și mentală; se efectuează controale medicale regulate; iar măsurile preventive sunt integrate la toate nivelurile. În plus, sistemul este supus unor audituri externe pentru a-i verifica eficacitatea.
Atunci când o organizație ia siguranța în serios, există o reducere evidentă a accidentelor și a îmbolnăvirilor, mediul de lucru se îmbunătățește și se consolidează ideea că grija față de cei care lucrează este o parte centrală a misiunii companiei sau instituției și nu o simplă formalitate de reglementare.
Costurile accidentelor de muncă și beneficiile prevenirii
Accidentele de muncă și bolile profesionale generează costuri umane, sociale și economice enorme . Pentru cei afectați, acestea pot însemna durere, efecte de durată, pierderi de venituri, schimbări drastice ale stilului de viață, nesiguranță a locului de muncă și suferință pentru familiile lor.
Pentru companii, costurile cuprind atât elemente directe, cât și indirecte. Costurile directe includ asigurarea de accidente, îngrijirea medicală, despăgubirile, timpul de nefuncționare în timpul incidentului și reparațiile echipamentelor deteriorate. Costurile indirecte , adesea mult mai mari, includ pierderea productivității, necesitatea de a înlocui și instrui un alt lucrător, timpul petrecut cu investigații, birocrație și sarcini administrative, anxietatea restului personalului, deteriorarea imaginii companiei, întârzierile la livrare și pierderea clienților.
Teoria aisbergului privind costurile accidentelor este adesea discutată , conform căreia costurile vizibile reprezintă doar o mică parte din total, în timp ce costurile ascunse (timpul de nefuncționare, dezorganizarea, scăderea moralului etc.) pot crește impactul economic de patru până la zece ori. La nivel macroeconomic, se estimează că, în multe țări, costurile generate de accidentele de muncă variază între 2,6% și 8% din produsul național brut.
La nivel european, datele EU-OSHA indică faptul că în fiecare an au loc milioane de accidente care duc la mai multe zile de absență , cu modele clare: bărbații sunt suferă mai multe accidente decât femeile; tinerii lucrători înregistrează mai multe accidente, deși persoanele în vârstă au mai multe accidente mortale; IMM-urile concentrează rate mai mari; sectoare precum agricultura și construcțiile sunt deosebit de critice; accidentele de noapte tind să fie mai grave, iar munca în ture este asociată cu o rată mai mare a accidentelor.
Toate acestea demonstrează că investițiile în prevenirea riscurilor ocupaționale nu reprezintă o cheltuială superfluă, ci mai degrabă o investiție care reduce absențele, îmbunătățește continuitatea proceselor de producție, crește productivitatea și consolidează imaginea organizației privind responsabilitatea socială. Experiența arată că firmele care prioritizează securitatea și sănătatea obțin beneficii tangibile în ceea ce privește eficiența și implicarea angajaților.
Noi riscuri și provocări viitoare în domeniul securității și sănătății în muncă
Lumea muncii este în continuă schimbare, iar odată cu ea, riscurile emergente evoluează și ele . EU-OSHA definește aceste riscuri ca fiind cele noi sau în creștere din cauza schimbărilor sociale, tehnologice sau organizaționale.
Pe plan tehnologic, nanotehnologia generează noi materiale și procese cu proprietăți diferite, ale căror implicații asupra sănătății nu sunt încă pe deplin înțelese. Aceste nanomateriale apar în produsele de îngrijire personală, biotehnologie, producția de energie, industria chimică, electronică, armament, agricultură și construcții. Expansiunea lor rapidă a dus la lacune în cunoștințele noastre despre efectele lor pe termen lung, necesitând o prudență extremă.
În mod similar, extinderea biotehnologiei și a organismelor modificate genetic , împreună cu apariția bolilor infecțioase și a microorganismelor rezistente la antibiotice, prezintă noi provocări pentru lucrătorii din domeniul sănătății, personalul de intervenție în situații de urgență, sectorul agricol, tratarea deșeurilor și alte activități care implică expunere biologică.
Schimbările organizaționale și noile forme de angajare, cum ar fi externalizarea, lanțurile de subcontractare, contractele temporare, munca pe platforme și creșterea producției, pot duce la volum mare de muncă, instabilitate și dificultăți în echilibrarea vieții profesionale cu cea de familie . Toate acestea contribuie la o creștere a stresului, a tulburărilor de sănătate mintală, a epuizării profesionale și a altor probleme psihosociale, care sunt deosebit de evidente în perioadele de criză economică.
Au apărut, de asemenea, riscuri ergonomice și la nivelul interfeței om-mașină , legate de utilizarea intensivă a tehnologiilor, ecranelor, sistemelor complexe de control sau stațiilor de lucru informatice proiectate necorespunzător. O interfață proiectată necorespunzător poate contribui la erori umane, oboseală, supraîncărcare cognitivă și, în cele din urmă, la accidente.
Având în vedere acest scenariu, este esențial ca firmele, lucrătorii, administrațiile și agenții sociali să mențină o atitudine proactivă și o vigilență constantă , consolidând sistemele de management al securității și sănătății în muncă, actualizând evaluările riscurilor, investind în formare continuă și promovând cercetarea pentru a înțelege mai bine aceste noi pericole și modalitățile de control al acestora.
Per ansamblu, securitatea și sănătatea în muncă reprezintă acum un element cheie pentru calitatea locurilor de muncă, competitivitatea afacerilor și coeziunea socială. Un sistem de prevenire bine integrat, care combină un cadru juridic solid, o participare reală, o abordare multidisciplinară și o adaptare continuă la schimbare, permite locurilor de muncă să fie spații în care oamenii își pot desfășura activitățile în siguranță, cu demnitate și bunăstare , reducând la minimum daunele și maximizând oportunitățile pentru o viață profesională sănătoasă.
